Top 3 postări

luni, 23 noiembrie 2015

Cum stim ca vine Craciunul?

Daca e sa luam mai multe in variante, acestea ar fi:
-ne uitam in calendar, iar daca deja se apropie luna decembrie e clar ca se apropie Craciunul;
-vremea de afara e friguroasa, pe strazi vezi oameni infofoliti cu haine groase;
-apar produsele de sezon, ciocolatele speciale, Mos Craciun de ciocolata, etc;
-apar reclamele care aduc spiritul sarbatorilor.

In ultima categorie se incadreaza ceea ce au realizat cei de la Sainsbury's si cei de la John Lewis:




sâmbătă, 7 noiembrie 2015

UMF Tennis Open, editia a 5-a

Mereu am apreciat competitia, de orice fel, dar mai ales cea sportiva. Acesta este si principalul motiv sa particip, sa sustin sau sa urmaresc diverse competitii, incepand cu fotbalul, handbalul, baschetul, tenisul sau gimnastica. 
Toamna lui 2015 vine odată cu cea de-a 5-a ediție a turneului amator de tenis de câmp, ”U.M.F Tennis Open”, organizat de membrii Asociației Studenților Bioingineri. Evenimentul sportiv are deja 4 ediții desfășurate cu succes la activ, fiind în continuă evoluție în ceea ce privește numărul de participanți, dar și din punct de vedere organizatoric. Dacă la prima ediție s-au înscris 22 de paricipanți, ultimul turneu, desfășurat în primăvara anului curent, a strâns peste 60 de împătimiți ai acestui sport.
Cea de-a V-a ediţie se desfăşoară în perioada 28 octombrie – 9 noiembrie, pe terenul de lângă Biblioteca U.M.F, meciurile fiind programate în funcţie de programul liber al fiecărui student. Participanții edițiilor anterioare s-au înscris pentru a-și apăra punctajul din clasament, pentru a se revanșa, dar mai ales pentru a juca tenis alături de studenți și chiar alături de unele cadre didactice din mediul universitar ieșean.


Se joacă în sistemul cel mai bun din 3 seturi și sunt tablouri de simplu masculin (începători și avansați) și feminin, respectiv dublu. De asemenea, sunt asigurate mingi și rachete de către comitetul organizator și au fost pregătite totodată surprize fanilor din tribune și de acasă.
Turneul se desfășoară în premieră pe durata a două sătămâni: perioada 28 octombrie – 1 octombrie a fost destinată partidelor de simplu masculin – începători, respectiv feminin, în timp ce între 5 și 9 noiembrie spectacolul va fi asigurat de jocurile de dublu, respectiv simplu masculin – avansați, acolo unde fazele finale au umplut tribunele în ultima ediție.
Săptămâna trecută, turneul de masculin simplu – începători a fost câștigat de Ioan Florența, doctorand la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iași, care l-a învins pe Andrei Daniliuc, scor 6-4 7-6. Finala turneului de fete va fi un duel 100% UMF, Mirela Roșca de la Facultatea de Bioinginerie Medicală, urmând să o întâlnească pe Maria-Roxana Ribiță de la Facultatea de Medicină Dentară, duminică pe 9 noiembrie. 
Turneul nu ar fi putut fi disputat fără sponsorii și partenerii Asociației Studenților Bioingineri, Federația Română de Tenis, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret – Iași, RODOTEX, Tenis Club „Micul AS”, topkineto, tipografia KOLOS și nu în ultimul rând Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”.
Cei interesați de desfășurare turneului sunt așteptați la terenul de tenis de la Biblioteca UMF sau să urmărească pagina de facebook a competiției , unde vor fi publicate  poze, rezultate, cronici, videoclipuri și interviuri.